Igor Grosu
Povestea mea
Povestea mea a început de mult, prin strămoșii și neamul meu, dar capitolul de răscruce a fost scris în februarie 2009 când mi s-a spus că nu voi mai avea copii (boală incurabilă). Să nu mă întrebați ce tip de cancer era sau alte detalii medicale, fiindcă din acel moment nu am mai călcat vreodată în cabinetul unui medic oncolog. Eu nu aveam nevoie să știu ce tip de cancer este - eu aveam nevoie să înțeleg cât mai rapid DE CE am ajuns acolo. Eram ferm convins că există o cale în care găsind cauza mă voi vindeca.

Atunci a început drumul meu în lumea vindecării, descoperirilor și am descoperit că totul este în mâinile mele și depinde de mine însumi. Am ținut post negru timp de 28 de zile, iar în a 14-a zi eu mi-am dat seama că am capacitatea de a privi în interiorul omului și a auzi vocea minții și vocea sufletului lui. Datorită viziunii mele, eu văd problema cu care se confruntă omul, văd rezultatul final și împreună trasăm strategia pentru a obține tot ce își dorește acel suflet în viață.


Am fost bolnav de o boală incurabilă și m-am vindecat.

Mi s-a spus că nu voi avea copii vreodată, iar acum sunt tată a două fete minunate.

Am trecut printr-un divorț, iar acum am o familie fericită și un suflet pereche alături de care sunt fericit.

Lucram până la istovire pentru un profit mediu. Acum aplic spiritualitatea în business, lucrez în ritmul meu și am schimbat credințele mele pentru a atinge un profit mult mai mare.

Astăzi sunt un OM care trăiește viața în echilibru, împământat, integru, înPLINit și fericit. Sunt cel care continuă drumul desăvârșirii ca soț, tată de două fete, mentor, vindecător a relațiilor de neam și antreprenor. Eu știu că am primit o putere vindecătoare de la strămoși pe care am dezvoltat-o, am retrăit-o, iar visul meu este vindecarea neamului pământesc și resetarea sistemului operațional al creierului omului într-un program constructiv cu starea de fericire permanentă.

Acum 17 ani eu am găsit legătura cauzală directă între evenimentele vieții mele și programele neamului și am început unul câte unul să le vindec. În practicile zilnice am găsit metodologii ce dau rezultate și tocmai de aceea știu sigur cum să te ghidez în procesul de vindecare. Fie că ești bărbat sau femeie, copil sau matur, angajat sau antreprenor.

Vino în progamele mele și te ajut să transformi istoria ta și a neamului tău într-o poveste de succes!
Made on
Tilda